Dupa ce am prezentat atatea articole despre targurile de Craciun, poate unii dintre noi suntem sedentari sau nimerim cea mai geroasa zi din saptamana in unica ocazie in care puteam ajunge la targ. Ce e de facut? Ne cautam un film tematic, rontaim ceva si intram pentru 2 ore si ceva in atmosfera filmului de sarbatori.
Un prinț de Crăciun – A Christmas Prince O comedie romantică ce îi are în rolurile principale pe Rose Mclever și Ben Lamb. Povestea filmului de Crăciun te va cuceri instant. Vei afla cum un reporter care merge, sub acoperire, la palatul unui prinț pentru a afla cât mai multe secrete din viața acestuia, ajunge să trăiască dragostea vieții sale. Acțiunea filmului se petrece într-o țară imaginară, Aldovia, țară condusă de o monarhie.
Pur și simplu dragoste – Love Actually Este unul dintre cele mai frumoase filme de Crăciun, care spune o serie de povești fabuloase. Vei descoperi ce înseamnă, dar și care este farmecul sărbătorilor de iarnă pentru mai multe personaje. De ce fiecare trăiește într-un mod diferit perioada sărbătorilor, care sunt peripețiile prin care unii trec de sărbători, dar și cum încearcă alții să își redescopere propria persoană.
Miracolul de pe strada 34 – Miracle on 34th Street Film de Crăciun american de comedie unde, Moș Crăciun, reușește să o convingă pe o fetiță că sărbătoarea Crăciunului este una reală. Filmul este considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului 1947.
Singur acasa- Dintr-o galerie a filmelor de Sarbatori, nu putea in niciun caz sa lipseasca acest film. Il revedem cu placere in fiecare an, deja e traditie de familie sa urmarim si sa ne amuzam de pataniile lui Kevin McCallister.
O viata minunata – Aceasta poveste de Craciun este regizata de catre Frank Capra in 1946 si ramane unul dintre filmele favorite de Craciun ale tuturor timpurilor, atat in viziunea publicului, cat si a criticilor de film.